Iubirea din tinerețe…
Pornind de la articolul anterior
mi-am amintit de un caz auzit recent… ce faci când te întâlnești – întâmplător sau
nu – cu o veche iubire, IUBIREA din tinerețe?
Grea
întrebare…
Eu consider că iubirea este un dar
de care nu toți oamenii au parte. Poate mă veți contrazice, dar am întâlnit
astfel de cazuri. La tinerețe (acum mă refer la perioada 17-20 de ani)
dragostea este euforică… și ceea ce este mai interesant este că nu trebuie
neapărat să fie împărtășită. De cele mai multe ori aceasta este perioada în
care au loc adevărate drame, „tragedii”
sentimentale, ce fac ca toată lumea să se prăbușească în jurul bieților
îndrăgostiți.
Să spunem că dragostea a fost… și
s-a terminat. Fie că a existat o relație, fie că nu, la revederea persoanei în
cauză inima tresare. Inima, biata de ea, simte că iese din piept, sângele
năvălește în creier și, ce este și mai grav, în obraji, făcându-ți fața să se
transforme în cel mai mare trădător de pe pământ! Ce să mai faci într-o astfel
de situație? Ce? Să zâmbești și să spui, politicos, „Bună!”.
Ușor de zis. Poate este mai ușor de
făcut atunci când îți dai seama că
persoana respectivă nu mai este cum era… sau cum ai văzut-o tu atunci…
Nu mai are același păr frumos, același corp tras prin inel, același zâmbet
răvășitor. Uneori s-a schimbat omul… alteori te-ai schimbat tu… alteori (de
cele mai multe ori) avem ochii deschiși.
Cel mai greu este însă atunci când ne
dăm seama că este cel puțin la fel de frumos/frumoasă și că încă îți atrage și
îți amorțește în același timp toate simțurile. Anii care au trecut peste el/ea
au adăugat parcă mai multe trăsături frumoase, au accentuat finețea pașilor, au
transformat zâmbetul în mister și au făcut ochii să fie mai albaștri decât erau
odată. Asta da încurcătură! Îți amintești brusc toate momentele frumoase
petrecute împreună dar, mai ales, că nu te-ai îmbrăcat în haina cea nouă care
îți vine mai bine decât „treanța” asta ce atârnă pe tine. Printre înjurăturile
la adresa grabei care te-a împiedicat să îți pui ceilalți pantofi și gândurile
legate de pachetul de gumă de mestecat pe care nu l-ai luat la tine îți dai
seama că și iubirea tinereții tale te privește. Of! și sângele acesta care face
ca fața să ia foc și să trădeze!
Ai
încurcat-o definitiv. S-a oprit să vorbească cu tine, iar tu nu poți să legi 2
cuvinte! Urechile îți țiuie, iar gura este parcă tot mai încleștată! Ce să-i
faci? Asta este iubirea.
Oricum
am fi, oricât de duri, răi sau insensibili am fi sau credem că suntem, peste o
astfel de experiență nu ai cum sa treci fără să te afecteze. Și dacă totuși ai
trecut… atunci nu a fost iubire.
Am
mai spus și o susțin: dacă este iubire adevărată, va dura o viață. Dacă nu…
Iubirea din tinerețe este specială. Oricum
ar fi ea. Este cea care îți dă aripi. Uneori ea continuă toată viața și se
transformă într-o relație trainică. De cele mai multe ori ea se consumă repede
și se transformă într-o amintire. Uneori ne amintim cu tristețe de ea. De cele
mai multe ori ea este un motiv de melancolie „pozitivă”, de amintiri dragi și
trăiri unice. Iar revederea acelor ochii ne face să ne simțim iarăși tineri!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu